Descriere
Poartă și denumirile de cimbru, lămâioară, sărpun, schinduf, timian sau timișor.
În Evul Mediu, planta simboliza curajul și era folosită ca tratament pentru simptome psihiatrice.
Thymus vulgaris L. este o specie din genul Thymus care înflorește vara-toamna cu flori lila-roz.
Caracteristici
Cimbru de câmp este o plantă multianuală care își dezvoltă în primele stadii de dezvoltare o rădăcină pivotantă puternic ancorată în pământ.
În următorii ani, rădăcina se va ramifica iar din ramificații vor pleca în vegetație alte plante dând naștere unei tufe, alcătuită dintr-o rădăcină și mai multe tulpini.
Florile sunt de culoare lila-roz, câte 3—6, în verticil terminal sau în axa frunzei, deseori în spic.
Frunzele sunt liniare până la eliptice, scurt-pețiolate, cu marginea rulată, tomentoase pe partea inferioară, glabre pe cea superioară.
Tulpina este bogat ramificată, până la 30 centimetri înălțime, dreaptă, aromatică.